Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii alt rezultat.
Albert Einstein
Zilele trecute citeam o carte si am redescoperit o veche poveste pe cat de scurta pe atat de plina de esenta. Sincer am descoperit-o de atatea ori spusa, povestita, citita, ascultata incat nu va pot da sursa directa dar important acum este esenta povestii si anume: schimbarea.
Se spune ca era un batranel care statea pe o banca in fata casei lui alaturi de cainele familiei care scoatea niste sunete usoare de durere. Trecand prin fata casei un vechi prieten se opri sa stea de vorba cu batranelul si in timp ce vorbeau auzi scrasnetele cainelui si il intreba pe batran:
- Ce are cainele tau, de ce scoate sunetele astea ?
- Aaaa… pai sta pe un cui!
- Sta pe un cui? Si de ce nu se ridica, de ce nu se muta?
- Pentru ca nu-l doare suficient de tare!
Studiile efectuate arata ca mai mult de 70% din oameni se motiveaza mult mai repede din cauza durerii decat din cauza placerii pe care ar putea sa o obtina, facand ceva diferit. De cele mai multe ori stam si acutizam o stare proasta doar pentru ca nu „doare destul”.
Defapt ce se intampla? Care este motivul pentru care tot amanam o decizie care sa ne duca spre ceea ce dorim si putem sa fim? FRICA. Mai exact Frica de schimbare. Frica de a decide sa schimbam ceea ce suntem, ce facem pentru a deveni ceea ce dorim, ceea ce putem. Pentru a ne descoperi potentialul maxim nu putem astepta. Asteptarea creeaza scenarii si scenariile creeaza frica si o intensifica. E recomandat sa analizam riscurile si sa luam decizii constiente si avand cat mai multe detalii dar muuuult prea multe detalii ne vor tine pe loc, inutil. Cum putem face ca perioada de tranzitie sa fie cat mai usoara ? In primul rand trebuie sa avem cat mai clar stabilit obiectivul pe care-l asteptam in urma schimbarilor pe care ni le provocam. Despre cum setam un obiectiv cat mai realist si realizabil am scris aici. Acum haideti sa vedem 7 mmetode, etape pe care le poti face ca sa-ti usurezi perioada tranzitiei si astfel sa ajungi mai repede la obiectivul dorit. Nu trebuie sa le aplici pe toate sau intr-o ordine anume ci testeaza-le ca sa-ti antrenezi creierul pentru viitoarea schimbare. Eu le-am tot testat, antrenat de-a lungul vietii si functioneaza usor, daca, esti hotarat!
1.Gandeste-te la rezultat – mult mai mult si mult mai des decat la drumul pana acolo. OK, ai stabilit deja ce vrei sa obtii prin schimbare? Atunci e mai simplu sa-ti vizualizezi rezultatul final . Daca esti cum eram eu, dupa ce ai stabilit obiectivul incepi si-ti faci scenarii… din pacate cu ce poate merge rau. Eu am invatat sa fac altfel: dupa ce am stabilit ce vreau sa obtin analizez rapid daca exista riscuri majore si daca nu sunt (de obicei nu sunt 🙂 ) incep si-mi imaginez rezultatul final ca si cum este deja obtinut. In toate felurile posibile si cand am clara imaginea de dupa rezultat incep si vizualizez pasii… dar invers adresandu-mi cateva intrebari benefice: Cum am ajuns acolo? Ce am reusit ? Ce am schimbat pe parcurs? Ce emotii pozitive am intalnit? Etc…
2.Incepi cu schimbari mici – ca sa-ti obisnuiesti creierul ca esti pe modul schimbare trebuie sa incepi cu mici modificari in ceea ce faci zilnic din reflex. Am scris mai multe si aici. Pe scurt orice modificare a ceea ce faci zilnic din reflex iti aduce beneficii pe calea schimbarii. Mananca cu cealalta mana decat de obicei. Spala-te pe dinti invers decat o faci de obicei. Incearca lucruri noi: o mancare noua, o reteta noua, un alt tip de stiri pe care le citesti, un alt tip de film pe care sa-l vezi – modifica reflexele!
3.Planifica ce poti – informeaza-te despre ce mai ai nevoie. Nu-i asa ca te poti gandi pana in cel mai mic detaliu la ceea ce ar putea merge prost? Pai si de ce sa nu faci acelasi lucru si pentru ceea ce ar putea merge bine. Informeaza-te despre ceea ce vrei sa obtii dar atentie sa o faci de la oameni care au facut deja ce vrei tu sa faci. Cu alte cuvinte cere sfaturi avizate de la persoanele care poate au trecut prin pasii pe care vrei sa-i faci. Cei care au obtinut deja sunt cei mai avizati. Poti afla de la ei si greselile de ocolit si lucrurile obligatorii de facut.
4.Nu te compara cu altii – ce daca au incercat altii (poate din anturajul tau) si nu au reusit. Sigur gasesti si oameni care au reusit sau poate esti tu primul/a care reuseste. Foarte bine! Daca nu ar exista astfel de oameni cu siguranta nu existau recorduri pentru a fi doborate ( cineva a fost primul 🙂 ) nu exista tehnologia din jurul nostru – daca cineva nu era primul care incerca. Nu ai de ce sa te compari cu altcineva. „Din fericire suntem toti diferiti” spunea parca o reclama si mare dreptate avea. Tu esti unic/a si ai dreptul sa devii ceea ce-ti doresti, chiar daca ai un drum mai lung sau poate mai greu de urmat. Nu uita sa te gandesti la rezultat!
5.Reaminteste-ti de ce doresti schimbarea – cat mai des – poti face o lista completa cu ceea ce nu-ti place in momentul asta in viata ta si motivele pentru care vrei sa schimbi. Ce stii ca se va intampla daca tot amani schimbarea. Cum te poate afecta daca repeti zi de rutina care nu-ti mai place – desi e confortabila. Ce se poate intampla in cel mai rau caz daca ramai pe loc. Ce vei zice despre tine peste un an in care… nu ai facut nimic pentru dorinta ta.
6.Controleaza-ti timpul – da ai citit corect. Cand iti controlezi timpul ai o alta stare. Chiar daca ai multe lucruri de facut, chiar daca ai multe termene de predat diverse, cand incepi sa-ti controlezi timpul obtii inainte de toate claritate. Cand incepi sa obtii claritate incep sa apara pasii pe care ii ai de facut catre schimbarea dorita.
7.Scapa de lucrurile inutile – daca ti se pare ca ai prea multe de facut pentru a obtine ce-ti doresti ar trebui sa analizezi putin ce se afla in jurul tau. Se poate sa ai in jurul tau foarte multe lucruri inutile care-ti lasa impresia ca totul este greu, apasator. Vezi ce haine ai pe care nu le-ai purtat de … o vesnicie. Vezi ce cutii pastrezi degeaba si nu le vei folosi niciodata. Vezi ce carti, manuale de la cursuri, reviste ai, pe care nu le vei mai deschide niciodata. Scapa de ele: daca le poti dona e bine daca nu se pot dona arunca-le si gata.
Pana la urma schimbarea vine in viata noastra dorita sau fortata. Important este cum reactionam noi la schimbare si cum iesim din procesul schimbarii. De cele mai multe ori e important sa vezi partea buna a ceea ce se intampla chiar daca pe moment cataloghezi ca fiind ceva rau. Adevarul este ca avem tot ce ne trebuie ca sa ne atingem obiectivele. Toti avem 24 de ore, important este daca le dorim cotropite de frica si regrete sau de actiuni si rezultate benefice.
Nu lasa frica de a te lovi sa te impiedice sa joci jocul!
Babe Ruth
Cu drag,
Facebook Comments